Directorul APIA Suceava, Eugen Mogoș, este în centrul unui scandal după ce rezultatele probelor biologice au arătat că acesta consumase alcool înainte de a provoca un accident rutier cu victime, în timp ce conducea mașina instituției. Incidentul a avut loc luni, 18 mai, pe DN2, la ieșirea din municipiul Fălticeni spre Spătărești.
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, Eugen Mogoș se afla la volanul unui autoturism Dacia Duster aparținând APIA Suceava, când ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un BMW condus de un bărbat de 33 de ani. În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți și transportați la Spitalul Municipal Fălticeni.
Conform rezultatelor analizelor de sânge, directorul APIA avea o alcoolemie de aproximativ 1,8 la mie la prima probă și 1,7 la mie la cea de-a doua. Inițial, acesta ar fi refuzat testarea cu aparatul etilotest la locul accidentului, invocând faptul că nu se simte bine.
Cazul a stârnit numeroase reacții și din cauza faptului că Eugen Mogoș conducea o mașină de serviciu. Presa locală a relatat că acesta s-ar fi aflat în concediu în ziua producerii accidentului, ceea ce ridică semne de întrebare legate de utilizarea autoturismului instituției în afara atribuțiilor de serviciu.
În prezent, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În funcție de concluziile anchetei, directorul APIA Suceava ar putea răspunde penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.


