În fiecare început de vară, Suceava își regăsește ritmul aparte, acela al unei cetăți care trăiește sub ocrotirea unui sfânt iubit de veacuri. Hramul închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava nu este doar o sărbătoare religioasă, ci un moment de identitate, de memorie și de comuniune pentru credincioșii din Bucovina.

Programul din acest an păstrează rânduiala devenită tradiție. Manifestările încep încă de sâmbătă dimineața, când la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou este săvârșit Acatistul sfântului, urmat de unul dintre cele mai așteptate momente: scoaterea raclei cu moaștele sale în procesiune. În dangăt de clopote și cântări, racla este așezată în baldachin, spre închinarea miilor de pelerini veniți din toată țara.

Duminică, de Cincizecimea, curtea mănăstirii devine altar în aer liber. Sfânta Liturghie și Vecernia plecării genunchilor sunt oficiate de Presfințitul Calinic, în prezența unui sobor numeros de preoți și diaconi. Atmosfera este una greu de descris în cuvinte: liniștea rugăciunii se împletește cu emoția credincioșilor, mulți veniți după nopți întregi de drum.

Sărbătoarea nu se oprește însă la dimensiunea liturgică. La Centrul Cultural, Educațional și Social „Dosoftei Mitropolitul” sunt premiați elevii care au dus mai departe numele Bucovinei prin performanțele lor, iar la Muzeul Satului Bucovinean, festivalul „Sub cerul Bucovinei – tradiții laolaltă” aduce în fața publicului portul, cântecul și obiceiurile comunităților etnice din zonă.

Momentul de vârf îl reprezintă ziua de marți, când Sfânta Liturghie de hram este oficiată de un sobor de ierarhi, în frunte cu Teodosie. Este ziua în care Suceava devine, simbolic, capitala duhovnicească a Moldovei.

Puțini dintre cei care se apleacă asupra raclei știu poate întreaga poveste a sfântului. Ioan a trăit în secolul al XIV-lea, fiind negustor de origine din Trapezunt. Pentru credința sa în Hristos, a fost supus la chinuri cumplite și a primit moarte mucenicească. Moaștele sale au fost aduse la Suceava în vremea domnitorului Alexandru cel Bun, iar de atunci orașul nu s-a mai despărțit de ocrotitorul său. De peste șase sute de ani, credincioșii vin să-i ceară ajutorul, să-i mulțumească și să simtă, fie și pentru o clipă, pacea pe care o aduce.

Pentru suceveni, dar și pentru miile de pelerini, această sărbătoare este mai mult decât o tradiție: este o întâlnire vie cu credința și cu istoria. Bucuria se citește pe chipuri, în liniștea rugăciunii, în răbdarea celor care așteaptă ore întregi pentru a se închina.

La finalul acestor zile de har, gândul de recunoștință se îndreaptă firesc către Calinic, pentru trăinicia și devotamentul cu care păstrează și pune în valoare patrimoniul spiritual și cultural al Bucovinei. Prin grija față de monumentele istorice ale Bisericii și prin apropierea sinceră față de credincioși, Înaltpreasfinția Sa reușește să întărească legătura dintre trecut și prezent, dintre tradiție și viața de zi cu zi a turmei pe care o păstorește.